Cățeaua Tana, Vocea Basarabiei și Sistemul Ticăloșit

În luna mai a anului 2010 scriam un material despre eroismul cățelei Tana, care a supraviețuit unui atentat, a născut doi pui de lup și a dat un exemplu că o șiră a spinării ruptă de răufăcători poate fi îndreptată. Multe s-au schimbat de atunci: Tana nu mai este, radio Vocea Basarabiei, a cărui câine de pază a fost ea, nu mai este la rândul lui câine de pază a societății, stă legat de cocina politică a lui Filat. Nici breasla jurnalistică nu mai este așa cum se părea atunci. Peste toate a triumfat Sistemul Ticăloșit, adoptat de cei pe care i-am crezut prieteni, dar care ne-au mințit, ne-au furat, ne-au trădat în modul cel mai bicisnic. Mi-am amintit de material azi, în timpul scurtei ședințe de la Curtea de Apel Chișinău în care judecătorii au amânat a treia oară la rând examinarea cauzei concesionării ilegale de către Guvernul RM a Aeroportului Internațional Chișinău. În completul de judecată era o doamnă judecătoare(nu o numesc intenționat), dl judecător Minciună și cine credeți, încă?! Da, dl Ion Muruianu. Mă opresc aici cu lămuririle. Materialul scris atunci, cu cinci ani în urmă, era mult mai optimist în privința dispariției Sistemului Ticăloșit, deși, în ceea ce privește prietenii lucrurile se arătau din ce în ce mai clare. Adică, mai rele.

Radio Vocea Basarabiei s-a pricopsit cu încă doi câini de pază

sau prietenul bun, la nevoie se cunoaște

Caţeaua Tana, un ciobănesc german care prin întreg chipul şi caracterul său impune respect, ne-a fericit ieri, aducând pe lume doi caţeluşi, gălăgioşi din prima clipă de viaţă. O felicităm şi îi dorim să îşi crească căţeluşii mari şi buni. Adică răi. Fiindcă un câine bun, precum se ştie, este un câine rău. Aici trebuie să recunoaştem că există o similitudine aproape perfectă între aşteptările pe care le are stăpânul de la un câine şi societatea de la un jurnalişt. Nu este, deci, lipsit de motiv faptul că jurnaliştii acceptă numele metaforic de câini de pază ai societăţii. Chiar se mândresc cu acest calificativ.

Tana este o căţea foarte inteligentă şi credincioasă, trăsături specifice rasei din care se trage. Ea şi-a făcut datoria de paznic al postului de radio în toţi aceşti ani de pericol comunist, chiar şi în perioada când a suferit foarte mult după o lovitură aplicată întro noapte, probabil, de oameni răi pe mijlocul coloanei vertebrale. Intruşii au crezut-o, probabil, câine turbat, de îndată ce ea îşi apăra cu atâta caracter, îndârjire şi neînduplecare teritoriul lăsat în pază.

Trauma a imobilizat-o de membrele posterioare şi câteva luni, sărmana Tana, pur şi simplu se târa dintr-un loc în altul, suportând dureri cumplite. Cu toate acestea nimeni nu a auzit-o schelălăind. Nu ca unii. Până la urmă Tana s-a însănătoşit. Şi-a îndreptat coloana vertebrală, picioarele au început, ca prin minune, să o servească din nou. Acum Tana continuă să îşi facă datoria cu acelaşi zel şi dăruire ca şi mai înainte.

Tana este o adevărată eroină dacă în această perioadă plină de suferinţă nu a abandonat nici datoria supremă ce revine unei vietăţi. Cea de procreare. Acest fapt trezeşte admiraţie nu numai faţă de rasa ciobăneştilor germani, dar şi faţă de întreaga specie câinească, prietenii cei mai vechi ai speciei umane.

Rodinele fericite ale Tanei au coincis cu un eveniment mai puţin fast pentru noi, jurnaliştii: reabilitarea ruşinoasă a judecătorului proscris Ion Muruianu care a numit jurnaliştii “câini turbaţi” “ periculoşi pentru societate”. Dacă Tana noastră a fost lovită mişeleşte întro noapte întunecată, apoi sistemul ticăloşit a lovit direct pe mijlocul coloanei vertebrale a breslei jurnalistice, în plină zi şi în văzul Europei stupefiate. Numai că sistemul este prea leşinat ca să poată frânge şira spinării unei bresle a presei, mult mai puternice în prezent decât pe vremea când sistemul judecătoresc ticăloşit se hrănea din abundenţă cu oasele jertfelor regimului comunist pe care l-a servit în bătaie de joc faţă de cetăţeni.

Acum, când sediul postului de radio Vocea Basarabiei este “consolidat” atât de puternic din punct de vedere al securităţii în urma efortului eroic al căţelei noastre, ne gândim dacă nu cumva Tana, deşteaptă cum o ştim, a ţinut să ne facă un cadou special de aniversarea a 10 pe care postul de radio o va marca în curând. În situaţia grea în care ne aflăm este o susţinere de mare preţ. Ceea ce radio Vocea Basarabiei, la rândul ei, un câine de pază, care a servit societatea cu credinţă şi fidelitate în toţi aceşti ani, nu are de la cei pe care i-a apărat de marii hoţi politici ai tranziţiei moldoveneşti.

Mucalit mai este şi poporul nostru care a stărnit vorba precum că prietenul bun la nevoie se cunoaşte. Îţi mulţumim din suflet, eroină Tana!

Pentru Vocea Basarabiei,

Valeriu Saharneranu