27 august 1989: 30 de ani de la prima Mare Adunare Națională

La 27 august 1989 toate drumurile Basarabiei duceau spre Chișinău. Era o dimineață la fel de caldă și senină ca și azi, dar mult mai agitată. Mii de basarabeni din cele mai adâncite sate și cătune, din orașe și orășele erau cuprinși de o singură dorință – să ajungă în acea zi la Chișinău, să participe la o neobișnuită întrunire populară cu o denumire nouă, incitantă, nostalgică, chemătoare: Marea Adunare Națională.

Era în plină Uniune Sovietică. Revendicările naționale într-o țară în care era permis doar naționalism-șovinismul velicorus, camuflat sub masca internaționalismului proletar sovietic, au trezit la viață milioane de conștiințe românești basarabene aproape stinse, oprimate, deznădăjduite de lucrarea brutală, îndelungă și ipocrită, a politicilor sovietice de rusificare. Dreptul la folosirea limbii române/moldovenești îmbrăcată în veșmântul ei firesc al scrisului latin, revendicat în adunări și mitinguri, cenacluri și conferințe, în aule academice și universitare, în stradă și în publicații periodice temerare a pus în mișcare forțe populare nebănuite. Puterea manifestă a acestor forțe creștea cu cât nomenclatura comunistă și sovietică încerca să opună rezistență curentului naționalist, minoritar în ansamblul enormului spațiu sovietic, dar majoritar în periferiile naționale, altădată ocupate de imperiul bolșevic.

RSS Moldovenească făcea parte anume din această categorie a teritoriilor cucerite prin agresiune, iar atmosfera zilei de 27 august 1989 era încărcată anume de aceste tensiuni dintre aparatul de partid și sovietic conservator și elitele intelectuale susținute de marea majoritate a populației locale deșteptate.

Marea Adunare Națională din 27 august 1989 era gândită de elitele constituite în Frontul Popular să dea un mesaj consolidat sesiunii Sovietului Suprem al RSSM (parlamentul), convocat pentru data de 31 august, de la care se cerea legiferarea principalelor două revendicări naționale – statutul de limbă de stat (oficială) pentru limba moldovenească (română) și trecerea scrisului de la cel rus la cel latin.

Autoritățile comuniste și sovietice au încercat să împiedice Adunarea. Îmi amintesc cum la Televiziunea de stat la care lucram atunci în calitate de redactor-șef adjunct în Redacția de știri veneau zilnic directive de la Comitetul Central al PCM să nu difuzăm anunțuri și să nu pomenim de convocarea Adunării pe 27 august. Cu toate acestea, în luna august în toate edițiile informative transmise în direct erau plasate zilnic, pe unde mai camuflat, pe unde mai pe de-a dreptul, referiri la Marea Adunare. O informație mai detaliată despre scopul și conținutul Adunării o puteam oferi publicului prin intermediul invitaților la emisiunile informativ-distractive pregătite și transmise în direct. Reacțiile CC al PCM și ale conducerii instituției erau pline de amenințări. Jurnaliștii de la Redacția Actualități au continuat să-și vadă de treabă, conștienți că reacția care contează în acel moment este cea pe care o va avea populația informată despre acel eveniment, pe care îl intuiam, istoric.

Jurnaliștii au înțeles corect însemnătatea momentului.  Spre tristețea autorităților sovietice, la Marea Adunare Națională au pornit nu grupuri, nu cete răzlețe de basarabeni, au pornit torente de oameni hotărâți să-și ceară drepturile. În lipsă de mijloace de transport, ferite în mod intenționat de autorități, multă lume s-a organizat în coloane și a pornit pe jos încă din ajun, ori în plină noapte, spre Chișinău. Piața Victoriei (Площадь Победы) din centrul Chișinăului a devenit mult prea neîncăpătoare pentru ei. Orașul întreg s-a transformat în acea zi într-un furnicar fără margini. Basarabenii veniți cu sutele de mii „din slobozii și sate deșteptate” au manifestat viu și cu toată ființa lor. Au cerut limbă și alfabet, dar de fapt, au clamat libertatea, starea pentru care populația română a Basarabiei ocupate și oprimate a plătit tributul cel mai mare al unui milion și ceva de vieți, luate de ocupanți.

Marea Adunare Națională din 27 august 1989 a fost cel mai mare eveniment cu valență națională românească al secolului XX. Autoritățile sovietice au fost copleșite de grandoarea firească, neforțată a manifestației. După decenii de genocid etnic, după mari și crunte campanii organizate la nivel de stat de decimare prin înfometare, deportare masivă a populației, deznaționalizare și rusificare forțată, iată că basarabenii au putut demonstra că sufletul lor este încă viu, memoria lor identitară este însă trează, dorința lor de libertate este încă puternică, setea lor de adevăr este încă nepotolită.

Marea Adunarea Națională din 27 august 1989, prin rezoluțiile istorice adoptate referitoare la limbă, identitate, dreptul la adevăr și la libertate a devenit din acel moment o adevărată instituție de promovare și apărare a drepturilor naționale. Datorită caracterului ei impresionant de masă, au fost posibile realizările ulterioare ale mișcării naționale de eliberare: Podurile de flori din 1990 și1991, Tricolorul – 27 aprilie 1990, Declarația de Suveranitate – 23 iunie 1990, Declarația de Independență din 27 august 1991.

Marea Adunare Națională din 27 august 1989 a făcut în acea zi înconjurul lumii. A fost prima știre a celor mai importante agenții de presă și companii de televiziune de pe glob. Adevărat, cu excepția televiziunii de la Chișinău care a tăcut mâlc. Înfricoșată de amploarea evenimentului și de furia Moscovei pentru că nu au putut înăbuși pornirile basarabenilor, secretarii și locotenenții lor de la CC al PCM au pus stăpânire pe emisia din acea seară a Televiziunii moldovenești și au aruncat la coș reportajele de la două evenimente ale zilei, redactate de subsemnatul. De ce două evenimente? Pentru că în acea zi, la „Manej”, avuse loc și un miting de câteva sute de participanți al Interfrontului, o mișcare pro-rusă/imperială care se opunea cu vehemență revendicărilor naționale ale moldovenilor. În spiritul echidistanței și imparțialității jurnalistice am filmat mai întâi evenimentul interfrontiștilor de la „Manej”, apoi cel al frontiștilor din Piața Victoriei. Am pregătit două reportaje succesive separate, de aceeași durată, conform regulii, și le-am prezentat producătorilor pentru a fi incluse în emisiunea principală de știri a zilei. Mare mi-a fost mirarea, dar mai cu seamă indignarea, când principala emisiune de știri a zilei a început (!) cu un material despre campania de tratare a terenurilor agricole cu îngrășăminte (bălegar). În emisiune nici nu s-a pomenit că în piața centrală a capitalei au manifestat în acea zi aproape un milion de cetățeni. Secretarii și locotenenții CC ai PCM de rând cu conducerea Televiziunii hotărâseră să nu schimbe meniul sovietic tradițional al știrilor și să continue să le de-a oamenilor minciuni – produsul informativ de bază al propagandei sovietice. O decizie pe cât de ticăloasă, pe atât de prostească, pentru că miile de moldoveni întorși din capitală au dus cu ei știrea întreagă, necenzurată și nepătată de regim, a celor întâmplate în acea zi la Chișinău, dar și vibrația sentimentală a unei Adunări cu tentă națională românească puternică ce vestea dispariția imperiului minciunii.

Valeriu Saharneanu

27 august 2019

Lasă un răspuns