26 octombrie 1497, Codrii Cosminului: ultima bătălie a lui Ștefan cel Mare

Bătălia de la Codrii Cosminului, desfăşurată la 26 octombrie a anului 1497, s-a dat între domnitorul moldovean Ştefan cel Mare şi regele polon Ioan I Albert. Lupta dintre cele două armate s-a dat la circa 100 de kilometri la nord de capitala Suceava, undeva în zona raionului Adâncata, regiunea Cernăuţi, astăzi, Ucraina. Această bătălie este considerată a fi ultima purtată de voievodul Ştefan cel Mare şi una dintre cele mai mari victorii ale sale.

Pentru a recupera Cetatea Chilia şi Cetatea Albă pierdute în 1484 în favoarea turcilor, Ştefan cel Mare a încheiat o alianţă antiotomană cu Casimir IV Jagiellon, regele Poloniei, ce avea ca scop recucerirea celor două cetăţi. După moartea lui Casimir, în anul 1492, la conducerea ţării ajunge fiul său Ioan Albert. Noul rege al polonilor are o întâlnire cu Ştefan cel Mare, în urma căreia pun la cale un plan de recucerire a Cetăţii Chilia şi a Cetăţii Albe, însă adevăratul scop al lui Ioan Albert era de a pune mâna pe întregul teritoriu al Moldovei.

„Devenit rege al Poloniei în 1492, Ioan Albert a început, de îndată ce împrejurările externe au devenit favorabile, febrile pregătiri diplomatice şi militare în vederea unei expediţii de înlăturare a turcilor de la Chilia şi Cetatea Albă. Dar programul regelui polon prevedea, ca etapă premergătoare acţiunii otomane, instaurarea controlului polon direct asupra Moldovei prin înlăturarea lui Ştefan, care din 1489 revenise la alianţa cu Ungaria, obţinînd din partea lui Matias Corvin cetăţile transilvane Ciceul şi Cetatea de Baltă cu domeniile lor, compensaţie pentru cetăţile pontice pierdute“, arată profesorul  Mihai Bărbulescu în lucrarea sa „Istoria României” realizată alături de Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor.

Asediul Sucevei

Deşi existau destule voci care se împotriveau ideilor avute de Ioan Albert, regele polon a dat zvon în ţară că moldovenii s-au aliat cu turcii şi că se îndreaptă spre Polonia cu gândul de a o cuceri. „Regele a pus deci oameni să răspîndească vestea că turcii şi moldovenii vin cu mare putere asupra Poloniei şi a poruncit întregii şleahte să se ridice în primăvara anului 1497. A dat de ştire şi fratelui său Alexandru să fie gata a-i trimite pe toţi lituanienii. De asemenea, a dat de ştire şi lui Johann Tissen, magistrul Prusiei, care n-a arătat nicio împotrivire şi a început să se pregătească cît se poate de bine. A trimis solie la cneazul Mazoviei, Konrad, scutindu-l pe el însuşi să vină la război după ce i-a luat jurămîntul şi l-a îndatorat să trimită oameni, a primit în oaste mulţi lefegii, atît călări, cît şi pedeştri. Toţi se adunaseră la Liov”, menţionează cronicarul polon Bielski.

În vara anului 1497, regele polon Ioan Albert, însoţit de o armată numeroasă, formată conform unor surse istorice din 80.000 de ostaşi, a intrat în Moldova. La data de 24 septembrie 1497, polonezii asediază cetatea. Aflat cu oastea Moldovei la Roman (nu se cunoaşte efectivul acesteia), Ştefan primeşte un ajutor consistent din partea regelui Ungariei, Władisław II Jagiełło (1490 – 1516), care-i trimite 12.000 de oşteni sub comanda voievodului transilvănean Bartolomeu Dragffy (1494 – 98). Domnul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1495 – 1508), trimite şi el în sprijinul lui Ştefan un corp de cavalerie,

Cetatea Suceava, apărată sub comanda lui Luca Arbore, a rezistat eroic timp de trei săptămâni, până la 18 octombrie 1497, când atacatorii au fost înconjuraţi de forţele principale ale lui Ştefan. Sub medierea voievodului Transilvaniei, mandatat de regele Ungariei să-i împace pe beligeranţi, Ştefan acceptă încheierea unui armistiţiu, punând însă condiţia ca armata polonă să se retragă pe acelaşi traseu pe care venise, pentru a evita devastarea şi a altor regiuni.

La 19 octombrie, deşi nemulţumit de atitudinea fratelui său, Władisław II al Ungariei, Ioan Albert începe retragerea. De la Siret, el preferă un alt drum, mai scurt decât cel convenit, spre Cernăuţi.

Măcelul din Codrii Cosminului

Ştefan cel Mare a pornit pe urma armatei poloneze, cei 22.000 de răzeşi moldoveni hărțuind  încontinuu oastea regelui Ioan Albert. Soldaţii poloni au fost practic îndrumaţi spre Codrii Cosminului, unde domnitorul moldovean le-a pregătit o surpriză de proporţii.

Astfel, un mic contingent de moldoveni a atacat direct armata poloneză în mișcare exact în momentul când nobilii cavaleri treceau pe lângă pădurea pregătită de oamenii lui Ștefan. Crezând că este vorba de un mic detașament, 5.000 de nobili în zale, porniră în urmărirea detașamentului de moldoveni intrând astfel drept în mijlocul capcanei pregătite de Ștefan. Armura performantă și experiența de luptă a cavalerilor polonezi ar fi fost suficiente pentru a face față la toată oastea lui Ștefan în câmp deschis, dar supraîncrederea în propria invincibilitate, combinată cu un teren împădurit și deluros a jucat un rol nefast nobililor polonezi. Mai ales că moldovenii au tăiat copaci pe care i-au doborât între cavaleri pentru a diviza oastea poloneză și pentru a nu lăsa loc de avânt cailor acestora. În loc să-și folosească lăncile și spadele pentru a măcelări o oaste de țărani, mulți dintre ei n-aveau niciun fel de zale, cavalerii polonezi s-au pomenit înconjurați de acești țărani între copaci doborâți, dați jos de pe cai cu ghioagele, și până să apuce a întoarce spada, loviți cu bâtele țăranilor și cu spadele soldaților. Lupta din pădure a fost extrem de dură și sângeroasă, însă odată cavalerii răpuși, restul oștii poloneze nici măcar n-a fost în stare să organizeze un contraatac, câteva mii de moldoveni călare hărțuindu-le retragerea, recapturând prada și luând prizonieri. Atingând Prutul la Cernăuți, fugarii au trecut râul în grabă fără nicio intenție de a se regrupa, pentru a continua fuga prin Codrii Plonini și apoi prin Pocuția în direcția Stanislau și Liov.

Însuşi regele Ioan Albert a scăpat cu greu, reuşind să fugă împreună cu un corp de armată înapoi în ţara sa. „Cînd oastea polonă fu în mijlocul pădurii, moldovenii prăvăliră asupra ei copaci înţinaţi – asta înseamnă că se ţineau numai într-o margine, restul fusese tăiat-şi-i atacară cu putere. Neavînd unde să fugă, neputîndu-se desfăşura din pricina locului strîmt, leşii fură zdrobiţi, ca odinioară ungurii lui Carol Robert. Regele putu, cu mare greutate, să-şi facă drum pînă la Cernăuţi unde avu loc o nouă luptă; înfrînţi şi de data aceasta, puţini dintre soldaţii lui Ioan Albert îşi mai văzură ţara. O altă oaste polonă, de călăreţi mazuri, era zdrobită, în aceeaşi vreme, de către vornicul Boldur la Lenţeşti. Campania din 1497 se isprăvi deci printr-un adevărat dezastru“, a povestit istoricul  Constantin C. Giurescu în lucrarea sa „Istoria Românilor”.

Victoria obţinută de Ştefan cel Mare a fost una extrem de importantă şi apreciată chiar şi de vestici, italianul Graziani spunând despre domnitorul Moldovei: „biruitorul din Codrii Cosminului a fost moldavul rege, neînfricat şi neobosit”, în timp ce scriitorul francez Blaise de Vigenere îl descrie pe Ştefan cel Mare ca „cel mai viteaz şi mai renumit comandant de oşti din vremea sa, căci a înfăptuit lucruri mari împotriva turcilor, ungurilor şi chiar a polonilor”.

 sursa: adevărul.ro, enciclopediaromaniei.ro

Lasă un răspuns