11 martie 1994 – 25 de ani de la prima lovitură de stat antimedia

 

Republica Moldova

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

DECRET Nr. 63 din  11.03.1994

Privind crearea Companiei de Stat „Teleradio-Moldova”

Publicat : 30.03.1994 în Monitorul Oficial Nr. 003     Promulgat : 11.03.1994

Modificat

Decret. Preşed. nr.449 din 29.12.95

Decret. Preşed. nr.59 din 17.03.95]

În scopul asigurării  caracterului obiectiv  al  informaţiilor, excluderii  pericolului monopolizării radioului şi televiziunii de către partide,   organizaţii  social-politice  şi  coaliţii  ale  lor  şi   al asigurării   activităţii  eficiente  a  radioului  şi  televiziunii   pe principii democratice în interesul statului şi al societăţii,

Preşedintele Republicii Moldova   d e c r e t e a z ă:

Art. 1. – Se  lichidează  Radioteleviziunea Naţională  a  Republicii Moldova.

Art. 2. – Se creează Compania de Stat „Teleradio-Moldova”.

Art. 3. -Salariaţii  disponibilizaţi ai Radioteleviziunii Naţionale a Republicii Moldova vor fi plasaţi în cîmpul muncii conform legislaţiei în vigoare. 

Art. 4. – Administraţia  Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” va fi exercitară  de preşedintele Companiei, iar coordonarea activităţii ei va fi asigurată de consiliul coordonator.

Art. 5. – Conducerea  Companiei  de  Stat  „Teleradio  -Moldova”  va elabora  şi  va  prezenta în termen de o lună  spre  aprobare  proiectul Regulamentului Companiei.

[Art.6 abrogat prin Decret. Preşed. nr.449 din 29.12.95]

[Art.6 în redacţia Decret. Preşed. nr.59 din 17.03.95]

Art. 7. – Se stabileşte că:

[Alin.1  abrogat prin Decret. Preşed. nr.449 din 29.12.95]

angajarea lucrătorilor  Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” se  vaefectua pe bază de contract;

funcţionarii   Companiei   de  stat   „Teleradio-Moldova”,   conform legislaţiei   în   vigoare,   nu  pot  fi  membri  ai   partidelor   sau organizaţiilor social-politice.

Art. 8. – Guvernul:

va finanţa activitatea  Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” de  la bugetul republicii;

va lua măsurile necesare pentru reutilarea tehnică a Companiei.

Art. 9. Prezentul Decret intră în vigoare la data semnării.

PREŞEDINTELE

REPUBLICII MOLDOVA                       Mircea SNEGUR

Chişinău, 11 martie 1994

Decretul prezidențial adus în atenție, semnat și promulgat acum 25 de ani, în data de 11 martie 1994 anunța în primul articol, din câte vă puteți convinge, lichidarea Radioteleviziunii Naționale a Republicii Moldova.

În articolul 2 se decreta crearea Companiei de Stat „Teleradio-Moldova”.

A fost un act de forță majoră. Cu puterea lui, nomenclatura sovietică, resuscitată, dobora ultima redută instituțională din categoria celor emanate de Mișcarea de Eliberare Națională  (20 mai 1989 – 27 august 1991) care a culminat cu adoptarea Declarației de Independență.

Până la acest moment de frântură, timp de patru ani, 1990 – 1994, Radioteleviziunea Națională realizase o transformare radicală. De la instituția sovietică a propagandei de partid comunist ea a ajuns să devină un început de instituție publică de informare a populației. În acest răstimp au fost abrogate cenzura instituțională (a KGB-ului), cenzura de partid (a PCM-ului), cenzura internă (a nababilor numiți la conducerea instituției de nomenclatura sovietică). Politica editorială a programelor de știri, și nu numai, a devenit un apanaj al profesionalismului jurnalistic, nu al unor patroni politici. În baza acestui principiu, la 1 iulie 1990 a apărut prima emisiune de știri „Mesager”. Nu a fost simplu. Multe dintre transformările produse în interior s-au datorat poziției civice active a jurnaliștilor, editorilor, cameramanilor, tehnicienilor. Trecerea de la Comitetul de Stat pentru televiziune și radiodifuziune al perioadei sovietice la Radioteleviziunea Națională post-sovietică a fost marcată de greve redacționale, proteste împotriva tentativelor de menținere a instituției în vechea tradiție sovietică. Numirile politice a redactorilor șefi au fost respinse de jurnaliști. În redacția Actualități TV („Mesager”), la insistența expresă a jurnaliștilor, funcțiile de conducere au fost suplinite prin vot moral și profesional.

Popularitatea și credibilitatea emisiunilor a crescut nemaivăzut. Răscrucea de vremuri impunea altă abordare a jurnalismului, unul luat din serviciul clanului politic și dat în serviciul publicului larg. În 19, 20, 21 și 22 august 1991, mii de cetățeni au creat un zid viu și au stat zi și noapte în jurul Televiziunii și Radioului, apărându-le, în eventualitatea unui atac al puciștilor. Jurnaliștii „Mesager”-ului nu au decepționat publicul telespectator: au fost prezenți cu camera în cele mai riscante situații și și-au făcut datoria de cronicari ai celor mai dramatice evenimente ale perioadei. Între ele – criza găgăuză din octombrie- noiembrie 1990, referendumul din martie 1991, provocările teroriste în zona transnistreană din 1990-1991, puciul din august 1991, războiul de pe Nistru din 1992. Au oglindit cu fidelitate, profesionist și emoționant, evenimente epocale ale vremii – Podurile de flori din 1990 și 1991, proclamarea Independenței în august 1991, multe alte evenimente de mare rezonanță politică și socială, caracteristice perioadei de mare schimbare.

Procesele de transformare nu au fost pe placul fostei nomenclaturi care s-a reactivat încă din primele luni de după proclamarea Independenței și a devenit forță politică determinantă în 1993.

În fruntea Radioteleviziunii Națională a fost păstrat unu dintre cei mai recalcitranți reprezentanți ai acestui curent revanșard, Adrian Usatîi. Acesta a încercat de mai multe ori decapitarea redacției Actualități TV. Era redacția principală a televiziunii care pregătea emisiunile cele mai mult așteptate de public: „Mesager”-ul, „Teleexpres”-ul”, „Informații, comentarii, muzică” („Nota Bene”), „Mapamond”, „Meridiane”, „Ediții speciale” – emisiuni date în cea mai mare parte în direct, fără cenzură, unele cu miros de praf de pușcă, alele pline de nerv, dar și de mare vibrație patriotică.

Ceea ce nu a reușit să strice puciul de la Moscova prin atac direct în august 1991, au reușit să facă târâș puciștii mascați în deputați interfrontiști și agrarieni din Parlamentul Republicii Moldova. În 1993 ei au luat în mâini pârghiile politice în conducerea Parlamentului. La 5 februarie au organizat în Palatul Național o acțiune demonstrativă moldovenistă, antiromânească, „Casa noastră – Republica Moldova”. Promotorii ei în frunte cu președintele Mircea Snegur au atacat fățiș spiritul național integrator al Declarației de Independență. Pentru data de 27 februarie 1994 au fost convocate alegeri parlamentare anticipate. Pentru 6 martie, prin decret prezidențial, a fost fixat un referendum național, camuflat în sondaj sociologic și intitulat „La sfat cu poporul” – un act de manipulare grosolană a populației și de menținere a ei în zeama ideologică stătută a  separatismului național cominternist, promovat decenii la rând de bolșevici. Atacul agrarienilor și interfrontiștilor, susținuți de Președintele Snegur și Președintele Parlamentului Lucinschi, viza anularea tuturor preconizărilor naționale magistrale ale Declarației de Independență și păstrarea statu-quo-ului noii formațiuni statale, numită Republica Moldova, impus de regimul de ocupație sovietică, rezultat la rândul lui din Pactul bolșevico-nazist Ribbentrop-Molotov. Jurnaliștii „Mesager”- ului – promotori activi ai schimbărilor pe tărâm democratic și național – nu puteau fi de această parte a baricadei.

Procedura de organizare a alegerilor din 27 februarie 1994 a fost aproape aceeași cu cea din 24 februarie 2019: cu angajarea abuzivă a blocului administrativ al statului, cu amenințări, șantaj, fraude masive, provocări. Redacția „Mesager”-ului era supusă unor presiuni fără precedent din partea stafului electoral al Partidului Democrat Agrar (PDAM). Cel mai activ (agresiv și impertinent) se dovedea de departe Dumitru Diacov, fost jurnalist TASS la București, proaspăt desantat de la Ambasada RM la Moscova. Diacov cerea insistent să omitem din programe evenimentele organizate de alte formațiuni și să dedicăm timpul de emisie cu predilecție PDAM. Argumentul era simplu: „Oricum noi luăm puterea și atunci..!” Răspunsul redacției a fost că atâta timp, cât politica editorială o fac jurnaliștii și nu PDAM, toți concurenții vor fi tratați egal. Nesupunerea a întețit  hărțuirea directă a conducerii redacției, filajul și interceptările telefonice.

În ziua de vineri dinaintea alegerilor, redacția pregătea o declarație, însoțită de dovezi, referitoare la aceste acțiuni banditești, dar și la sumele mari de dolari puse în joc de PDAM cu scopul cumpărării redacțiilor și a jurnaliștilor unor importante instituții de presă. Staful PDAM (D. Diacov – responsabil de propagandă în PDAM; N. Andronic – responsabil de „securitatea” PDAM) a decis probabil să nu mai aștepte venirea „legală” la putere și să instituie „ordinea agrariană” imediat. În noaptea de 23 spre 24 februarie, întorcându-mă de la redacție (la „Mesager” se lucra 24/24, 7/7), subsemnatului i-a fost organizată o ambuscadă la intrarea în blocul de locuit. Spărgând în prealabil toate becurile din jur, executanții au lovit profesional și cu putere de la spate, producându-mi o comoție severă și alte leziuni. Secția spitalului de urgență în care m-am pomenit a fost izolată. Evident, se dorea punerea cazului sub preș cât mai gros.

Scoaterea din circuit cu mijloace teroriste a șefului de redacție a însemnat o lovitură dată întregii echipe, descurajarea ei. De solidaritatea comunității profesionale nici vorbă – ea pur și simplu a fost inexistentă. Convalescența a durat luni de zile, noua putere având înainte tot timpul să-și facă mendrele cum le-a stat mintea. Așa au și făcut, mintea stându-le de-a curmezișul interesului național.

Avându-l în custodie (arest instituțional) pe ditamai președintele țării, Mircea Snegur, consultați de colaboratorul lor subversiv în raport cu instituția, Adrian Usatâi, director general RTVN, agrarienii au pus la cale soluția finală a proiectului instituției publice: înăbușirea lui în fașă.

Decretul prezidențial din 11 martie 1994 este rezultatul acestei ticăloșii fără precedent. Drept mulțumire adusă jurnaliștilor pentru riscul la care ei și-au pus viața de nenumărate ori în vremurile cele mai grele ale ruperii din ghearele imperiului sovietic, președintele Snegur, sub dictarea cuplului Diacov-Usatîi, decreta la 11 martie 1994, desființarea Radioteleviziunii Naționale și, principalul, disponibilizarea tuturor salariaților. Reorganizarea instituției era procedura cea mai ticăloasă de a se debarasa de jurnaliștii incomozi noii ordini agrariene-interfrontiste.

Întreaga operațiune a fost dată, bineînțeles, pe mâna șefului nomenclaturist Usatîi, pe care președintele țării l-a îndrituit să taie și să spânzure în voie. Mânia călăului a vizat în special redacția „Mesager”-ului. Reangajarea s-a făcut exclusiv pe principii de loialitate politică, iar mulți dintre jurnaliștii redacției au fost ori destituiți ori aruncați în drum. De rând cu ei a avut de suferit și directorul general al Televiziunii, regretatul deja coleg și prieten, Constantin Pârțac, un profesionist de marcă și un om de cultură de mare probă cu care am avut norocul să colaborăm în anii de rezistență atacului nomenclaturist, dar și de construcție a unei instituții naționale audiovizuale publice, menite să servească cetățenii. Decapitarea Televiziunii Naționale și a Redacției „Mesager”, epurările în masă ale jurnaliștilor indezirabili au curmat, în modul cel mai odios posibil, un proiect de media atât de necesar procesului început de desovietizare și democratizare. Curmat a fost, din câte s-a dovedit istoric, întregul proces de dezvoltare al Republicii Moldova, natura criminală a regimului agrarian urmând încă a fi cercetată și judecată de posteritate.

Astfel, decretul prezidențial din 11 martie 1994 și consecințele lui au toate caracteristicile unei lovituri de stat împotriva presei libere în devenire.

Trecută prin încă un val de epurare, provocat deja de regimul comunist al lui Voronin în 2004, instituția redenumită în 1994 „Compania de Stat „Teleradio-Moldova”, a revenit de atunci la natura ei sovietică: supusă politic și întrebuințată ca instrument de propagandă și manipulare. Deși în titulatura ei mai lungă se cuprinde și specificarea „instituție publică”, jurnaliștii de acolo cunosc foarte bine cărui public servește azi umila Companie, glorioasa altă dată Radioteleviziune Națională.  

 Valleriu Saharneanu

11 martie 2019

Lasă un răspuns